Am jucat volei de performanță timp de unsprezece ani și, dacă m-ați întreba ce îmi amintesc cel mai limpede, nu v-aș povesti despre medalii. Îmi amintesc, în schimb, cu o precizie aproape dureroasă, o seară de mai, la finala campionatului de junioare, când am ratat ultimul serviciu. Mingea a lovit fileul*, a căzut moale pe partea noastră, iar sala a explodat de bucurie – numai că nu era bucuria noastră.
În vestiar, nimeni nu m-a certat. Antrenoarea a așteptat să ne schimbăm, apoi s-a așezat lângă mine pe bancă. Credeam că o să-mi spună că nu e grav, că se mai întâmplă. N-a spus asta. M-a întrebat doar: „Ce ai simțit înainte să arunci mingea?” Am recunoscut că mi-a fost frică. „Bine”, a zis ea. „Acum știm cu ce avem de lucrat.”
Atunci am înțeles pentru prima dată că o înfrângere nu e un verdict, ci o informație. Ea îți arată, fără menajamente, locul exact în care ești încă slab. Victoriile, dimpotrivă, ascund adesea greșelile: când câștigi, nimeni nu mai analizează mingile pierdute. Toată vara aceea am servit câte două sute de mingi pe zi, iar antrenoarea mă punea să exersez în cele mai zgomotoase momente ale antrenamentului, când colegele strigau și fluierau intenționat. Nu învățam doar să lovesc mingea, ci să nu-mi mai fie frică de propria frică.
Astăzi văd în jur mulți tineri care se tem de eșec mai mult decât de orice. Unii nu se înscriu la un concurs pentru că nu sunt siguri că îl vor câștiga. Alții renunță la un sport după prima înfrângere usturătoare, convinși că nu au talent. Îi înțeleg. Trăim într-o lume în care fiecare își arată doar reușitele, iar greșeala pare o rușine care trebuie ascunsă. Și totuși, nimeni nu a învățat să meargă pe bicicletă fără să cadă.
Nu vreau să fac din înfrângere un lucru frumos. Doare, uneori mult. Dar durerea aceea poate fi folosită, dacă ai lângă tine pe cineva care te ajută s-o privești cu luciditate, și nu cu rușine. Cred că acesta e cel mai mare dar pe care mi l-a făcut sportul: nu medaliile, care stau acum într-o cutie, ci obișnuința de a mă ridica și de a mă întreba, după fiecare cădere, ce pot învăța din ea.
Anul următor am jucat din nou finala. Am avut din nou în mână mingea de meci. Mi-a fost din nou frică. Am servit totuși, iar mingea a trecut.
echipa FișaEdu, Mingea de meci
text original, scris pentru această simulare
*fileu – plasa care desparte cele două jumătăți ale terenului de volei
