Cocoșul de lut
de echipa FișaEdu
Într-o dimineață de mai, elevii clasei a IV-a au plecat cu autobuzul la Muzeul Satului. Ilinca, o fată de zece ani, stătea la geam și își strângea în buzunar cei 20 de lei pe care îi economisise de la bunici. Lângă ea, Matei ținea stegulețul albastru al clasei. În spatele lor, Sara povestea fără oprire despre tot ce avea de gând să cumpere.
La poartă, doamna învățătoare Rodica a scos din geantă un caiet cu copertă verde.
− Ilinca, tu vei ține caietul grupei, a spus ea. În fiecare loc să notezi câte un lucru interesant. Te-am ales pentru că scrii îngrijit și nu uiți niciodată ce ai de făcut.
Ilinca a luat caietul cu grijă și a zâmbit.
− O să notez totul, a promis ea.
Ghidul, domnul Anton, un bărbat înalt, cu mustață albă, i-a dus pe copii pe o alee de pietriș. Prima casă avea acoperiș de stuf și o prispă cu stâlpi de lemn sculptat. Înăuntru, pe pereți atârnau covoare cu flori roșii, iar lângă fereastră stătea un război de țesut.
− Războiul acesta are mai bine de o sută de ani! − a spus domnul Anton.
− Eu am 50 de lei și îmi cumpăr tot ce vreau! − a șoptit Sara, fără să se uite la război.
Ilinca a scris în caiet: „Războiul de țesut are mai bine de o sută de ani.”
Apoi copiii au ajuns la moara de apă, aflată la marginea unui pârâu. Roata cea mare, din lemn, se învârtea încet și stropea iarba cu picături reci. Înăuntru mirosea a grâu și a făină, iar făina albă cădea, huruind, într-un sac mare. Matei a vrut să pună mâna pe roată, dar Ilinca l-a oprit cu blândețe.
− Nu o atinge, e alunecoasă! − l-a avertizat ea.
Ilinca a notat: „Apa pârâului învârte roata morii.”
La atelierul de olărit, un olar cu șorț de piele a pus o bucată de lut cafeniu pe roată. În câteva minute, lutul s-a transformat într-un ulcior rotund. Copiii au aplaudat.
− Fiecare dintre voi poate cumpăra un obiect mic de la magazinul de lângă poartă, a spus domnul Anton. Toate sunt făcute de meșterii din sat.
Magazinul era o căsuță albă, cu ferestre albastre. Pe rafturi se aflau fluiere, ștergare, linguri de lemn și o mulțime de cocoși de lut. Ilinca s-a oprit în fața unui cocoș roșu, cu creasta galbenă. Era ultimul cocoș roșu rămas. De mult își dorea unul pentru raftul din camera ei. Prețul lui era 18 lei. Ilinca a numărat banii, a plătit și a pus cocoșul într-o pungă de hârtie. Sara și-a luat un magnet și o poșetă mică, apoi a început să se laude cu ele.
Când a ieșit din magazin, Ilinca l-a văzut pe Matei așezat pe o bancă, cu stegulețul lăsat pe genunchi. Fața lui era tristă.
− Ce s-a întâmplat? − l-a întrebat Ilinca.
Matei a ridicat ochii spre punga ei.
− Ai luat cocoșul roșu, nu-i așa? − a întrebat-o Matei.
− Da, era ultimul, a răspuns Ilinca. Dar de ce ești supărat?
− Bunica mea strânge cocoși de lut, dar nu are unul roșu, a explicat Matei. Mâine împlinește 70 de ani și voiam să i-l dăruiesc. Eu am doar 10 lei și nu-mi ajung.
Ilinca a rămas pe gânduri. S-a uitat la punga din mână și și-a amintit de raftul gol din camera ei, pe care îl privise de atâtea ori. Cocoșul era visul ei de multă vreme. Apoi s-a gândit la bunica lui Matei, care va aștepta un dar de ziua ei.
− Ia-l tu! − a spus Ilinca și i-a întins punga.
− Dar tu îl voiai! − a exclamat Matei, uimit.
− Da, dar bunica ta se va bucura mai mult decât mine, a răspuns Ilinca. Eu voi găsi altul cândva.
Matei i-a întins banii lui, dar Ilinca a clătinat din cap.
− Păstrează-i. Un dar adevărat nu se plătește, a zis ea.
Din depărtare, doamna Rodica văzuse totul. Când copiii s-au adunat la poartă, ea a luat caietul din mâna Ilincăi și l-a răsfoit.
− Ai notat despre fiecare loc, a spus ea zâmbind. Mă bucur că ai scris cu atâta grijă.
Ilinca a încuviințat din cap.
În autobuzul care i-a dus înapoi la școală, Matei a rupt o foaie din caietul lui. A desenat pe ea cocoșul roșu, cu creasta galbenă și cu coada ridicată, și i-a dat-o Ilincăi.
− Ca să nu-ți fie dor de el, a șoptit băiatul.
Ilinca a pus desenul între paginile caietului verde. Nu mai avea cocoșul, dar inima ei era plină de bucurie, ca și când ar fi primit ea un cadou. Pe geam se vedeau dealurile verzi. Ea a înțeles atunci că bucuria pe care o dăruiești se întoarce la tine, mai mare.