Harta Irinei
de echipa FișaEdu
Irina avea zece ani și mergea pentru prima dată într-o tabără la munte. Cabana „Ursulețul” era făcută din lemn închis la culoare, avea acoperiș roșu și o terasă lungă, plină de ghivece cu mușcate. Se afla sub Vârful Mare, înconjurată de brazi înalți și de o pajiște verde, prin care curgea un pârâu cu apă rece. Irina a rămas o clipă în fața ușii, cu rucsacul în spate, și a simțit mirosul de rășină al pădurii.
Luni dimineață, doamna învățătoare Corina a împărțit copiii în trei echipe pentru cursa de orientare de vineri: Vulturii, Veverițele și Șoimii. Irina a nimerit la Vulturi, alături de Vlad, un băiat vesel, cu ochelari rotunzi, și de Andrei, înalt și mândru de el.
− Irina, tu vei ține harta și vei conduce echipa în cursa de vineri, a spus doamna Corina, întinzându-i harta echipei. Ești atentă și nu te grăbești niciodată.
Andrei a strâmbat din nas. Nu era mulțumit, pentru că Irina nu mai fusese niciodată la munte, iar el credea că numai cine a urcat de multe ori poate citi o hartă. Irina a auzit, dar n-a spus nimic. A pus harta în buzunarul rucsacului și s-a hotărât să învețe tot ce se poate.
Marți, Vulturii au urcat până la Cascada Fluturilor. Pe drum, doamna Corina i-a arătat Irinei cum se folosește busola. În fiecare seară, după cină, Irina se așeza la masa lungă din sala cabanei, aprindea o lanternă și își învăța drumul pe hartă, semn cu semn. Vlad stătea lângă ea și o întreba tot felul de lucruri, de la numele unui deal până la câte semne are harta.
Miercuri a plouat toată ziua, așa că nimeni nu a mai putut ieși din cabană. Copiii au pictat steagul echipei: un vultur galben pe un fundal albastru. Andrei a desenat aripile, Vlad a colorat norii, iar Irina a scris numele echipei cu litere mari.
Joi seara, copiii au aprins focul de tabără în fața cabanei. Au cântat, au ascultat povești și au privit scânteile care urcau spre cer. Irina a observat că Andrei se uita la ea mai prietenos, dar încă nu spunea nimic.
Vineri dimineață, cerul era senin, iar soarele strălucea printre brazi. Cele trei echipe au plecat pe poteci diferite, fiecare cu o hartă, o busolă și un fluier. Irina mergea în față și verifica fiecare semn. Vulturii au găsit repede primele patru puncte de control și au pus ștampile pe fișa echipei.
Mai rămânea un singur punct, iar linia de sosire se vedea dincolo de pădure. Atunci, lângă potecă, Irina a zărit o fată așezată pe o piatră, cu obrajii uzi de lacrimi. Era Sofia, de la echipa Veverițelor.
− Mă doare glezna și nu pot să merg mai departe, a șoptit Sofia. Colegii mei au luat-o înainte și nu m-au văzut.
Irina s-a oprit.
− Hai, Irina! Vulturii trebuie să câștige, nu să aștepte! a strigat Andrei. Mai avem zece minute și suntem primii!
Irina s-a uitat la linia de sosire, apoi la glezna umflată a Sofiei. Își dorea foarte mult steagul de câștigător, dar știa că Sofia nu poate rămâne singură în pădure. A scos din rucsac eșarfa ei galbenă și a legat cu grijă glezna fetei.
− Eu rămân cu Sofia, a spus ea hotărâtă.
Vlad a dat din cap:
− Ne descurcăm și fără premiu, important e să fim toți împreună!
Apoi Vlad a suflat de trei ori în fluier, așa cum învățaseră în prima zi. Peste câteva minute, printre brazi a apărut doamna Corina, cu trusa de prim-ajutor. Ea a bandajat glezna Sofiei și a dus-o la cabană, împreună cu Veverițele, care se întorseseră s-o caute.
Vulturii au trecut ultimii linia de sosire, după Șoimi și după Veverițe. Andrei s-a apropiat de Irina, cu obrajii roșii:
− Îmi pare rău că m-am îndoit de tine. Ai condus echipa foarte bine!
Seara, doamna Corina le-a dăruit Vulturilor o diplomă pe care scria „Cea mai frumoasă faptă”. Irina a înțeles atunci că steagul de câștigător ar fi fost frumos, dar bucuria de a fi ajutat pe cineva era mult mai mare.
Duminică dimineață, la plecare, Sofia, care abia mai șchiopăta, i-a dăruit Irinei o piatră mică, în formă de inimă, găsită lângă pârâu.
− Să-ți amintești de mine și de săptămâna aceasta! i-a spus ea.
Irina a pus piatra în buzunar, lângă hartă, și a privit cum cabana „Ursulețul” se pierde printre brazi.