Mieluțul din grajd
de echipa FișaEdu
Sâmbătă dimineață, Matei a ajuns la ferma bunicilor, de la marginea satului Valea Mică. Era o zi de aprilie, cu soare blând. Casa bunicilor era albă, cu obloane albastre și cu un coș de cărămidă pe acoperiș. În grădină, merii erau plini de flori albe, iar lângă gard se deschiseseră ghioceii. Sub ferestre înfloriseră lalele roșii. Mirosea a pământ reavăn și a floare de măr.
Bunica Aurica îl aștepta la poartă, cu șorțul pătat de făină.
− Ai mai crescut, Matei! a spus ea. Hai repede, că am copt cozonac cu nucă.
În bucătărie, bunicul Vasile își punea pălăria de paie. Avea mustața albă și mâinile aspre de la muncă.
− Matei, azi ai o treabă de om mare, a zis el. Noi mergem la târgul din Dealu Mare, după semințe de legume. Până ne întoarcem, tu să dai de mâncare puilor și să aduni ouăle din cuibare. Poți?
− Pot, bunicule! a răspuns Matei.
Înainte să plece, bunica a lăsat pe masă o sticlă cu lapte muls dimineață și un biberon mic.
− Mărgica, oaia noastră, trebuie să fete zilele astea, a spus ea. Dacă e nevoie, le găsești aici.
Matei a luat găleata cu grăunțe și a ieșit în curte. Curtea era mare, cu un cireș bătrân la mijloc. Pui galbeni au alergat spre el, piuind. Cloșca Pufoasa, cu pene cafenii, i-a urmat. Gâscanul Gigi a sâsâit lângă fântână, dar Matei i-a aruncat și lui o mână de porumb. Apoi a căutat prin cuibare și a adunat șapte ouă calde, pe care le-a așezat într-un coș.
La gard s-a oprit Tudor, băiatul vecinilor, un băiat de unsprezece ani, cu ochi jucăuși.
− Ei, băiat de oraș! Să nu te apropii de Gigi, că te sperie! Eu îl alung cu o mână. Tu nu te pricepi la animale, că stai la bloc.
Matei n-a zis nimic. A zâmbit și a dus coșul în cămară.
Atunci a sosit în fugă Ilinca, verișoara lui, o fetiță de opt ani, cu două codițe împletite.
− Matei, vino cu noi la pârâu! Tudor a făcut bărcuțe din coajă de nucă și facem o întrecere. Cine ajunge primul la podeț primește o ciocolată!
− Vin imediat, a promis Matei. Mai am puțin de lucru.
Când a ieșit din cămară, a auzit un behăit slab care venea din grajd. A intrat și s-a oprit. Aerul era cald și mirosea a fân. Oaia Mărgica fătase un mieluț. Era alb, cu o pată neagră pe frunte. Tremura și nu se putea ridica, iar mama lui, deși îl lingea, nu reușea să-l ajute să sugă.
Matei și-a amintit ce spunea bunicul: mieii mici au nevoie de căldură și de lapte. Bunicii erau departe. Chiar atunci, Ilinca și Tudor au strigat de la poartă:
− Matei, hai! Începe întrecerea!
Matei a rămas o clipă nemișcat. Își dorea să meargă la pârâu, dar mieluțul tremura din ce în ce mai tare.
− Nu pot veni, a strigat el. Mieluțul are nevoie de mine.
− Pierzi ciocolata! a râs Tudor.
− Mă descurc și fără ea, a răspuns Matei.
A adus o pătură veche și l-a înfășurat pe miel. Apoi a turnat laptele în biberon și l-a încălzit într-o oală cu apă caldă. Mâinile îi tremurau puțin, pentru că îi era teamă să nu greșească, dar nu s-a oprit. Cu multă răbdare a ținut biberonul, iar mieluțul a început să sugă. Matei îl mângâia pe cap și îi spunea încet să mai reziste puțin.
Mai târziu, Ilinca și Tudor au intrat pe vârfuri în grajd. Tudor s-a uitat lung la Matei și la miel.
− Credeam că nu te pricepi la animale. Mă înșelam, a spus el, roșu la față. Mă înveți și pe mine cum se ține biberonul?
− Sigur! a zâmbit Matei.
I-a arătat cum să țină biberonul puțin înclinat, ca mieluțul să nu se înece. Tudor a încercat și el, cu mare grijă.
Ilinca a așezat pe paie, lângă miel, o bărcuță din coajă de nucă.
− E pentru el, a spus ea. Să nu se simtă singur.
După o vreme, mieluțul s-a ridicat pe picioare și a făcut primii pași spre mama lui. Toți trei au izbucnit în râs de bucurie.
Seara, bunicii s-au întors din târg, cu pungile de semințe. Matei le-a povestit tot. Bunica a ascultat cu ochii umezi de emoție.
− Ai făcut ce trebuia, dar și mai mult, a spus bunicul. Mă bucur că ai ales să ajuți, în loc să te joci.
Din traistă, bunicul a scos un clopoțel mic de alamă, cumpărat din târg, și l-a legat la gâtul mieluțului.
− Să-l numim Steluță, a zis Matei. Pata lui neagră seamănă cu o stea.
Bunica i-a pus în față o felie de cozonac. Matei a înțeles atunci că nicio ciocolată nu este mai dulce decât bucuria de a ajuta pe cineva la nevoie. Când a adormit, clopoțelul suna încet în grajd.