Raftul verde de lângă fereastră
de echipa FișaEdu
În clasa a IV-a B, biblioteca era un raft verde, lipit de peretele de lângă fereastră. Pe el stăteau douăzeci și opt de cărți cu colțurile îndoite și cu coperțile pătate de atâtea mâini. Cea mai veche dintre ele, o carte de povești cu animale, își pierduse coperta din față și se ținea întreagă doar cu un elastic galben.
Bibliotecarul clasei era Matei. Primise sarcina încă din septembrie și o lua în serios. Avea un caiet cu copertă albastră, în care scria numele fiecărui copil care lua o carte acasă, titlul ei și ziua în care trebuia adusă înapoi. Dacă cineva întârzia, Matei îi amintea politicos, a doua zi și încă o dată după aceea. Seara, după ore, ștergea praful de pe raft și așeza cărțile cu cotorul spre exterior, de la cea mai mare la cea mai mică.
− Matei, ești prea sever! zicea Radu, râzând. Parcă ai fi un paznic cu caiet în loc de cheie!
− Pentru că o carte pierdută nu se mai întoarce la raft, iar noi toți avem nevoie de ele, răspundea Matei calm, fără să se supere.
Într-o dimineață, doamna învățătoare Corina intră în clasă cu un plic alb în mână.
− Dragii mei, am o veste bună, spuse ea. Mâine mergem la târgul de carte din parcul de lângă școală. Din vânzarea felicitărilor am strâns 40 de lei, iar voi ați votat o carte nouă de povești cu animale, ca s-o înlocuim pe cea ruptă. Matei, tu vei alege cartea și vei plăti. Ai mare grijă de plic!
Matei luă plicul cu amândouă mâinile și îl puse în ghiozdan, între două caiete.
− Eu aș alege benzi desenate, nu povești cu animale! mormăi Radu.
− Pot să lipesc eu coperta cărții vechi, am bandă adezivă în penar, spuse Ilinca, fata cu două codițe.
A doua zi, clasa a mers pe jos până în parc, în șir, doi câte doi. Doamna Corina, cu eșarfa ei roșie, mergea în frunte. Între copaci erau multe corturi albe, iar aerul mirosea a hârtie nouă și a iarbă tăiată. Copiii s-au împrăștiat pe la standuri. Radu și-a cumpărat, cu banii lui, o carte cu benzi desenate. Doamna Corina s-a așezat pe o bancă, la câțiva pași de cel mai mare stand, de unde îl putea vedea pe Matei.
Standul domnului Vasile era sub un cort alb. Pe mese lungi, acoperite cu pânză galbenă, cărțile stăteau în stive înalte, iar deasupra intrării flutura un steguleț verde pe care scria „Cărți pentru toți”. Domnul Vasile, un om cu barba albă și cu ochelari rotunzi, aranja cu grijă o stivă.
Matei s-a plimbat încet printre mese și, deodată, s-a oprit. Într-o stivă, între două dicționare, strălucea un atlas cu coperta albastru-închis, presărată cu stele aurii. Era „Atlasul stelelor”, cartea pe care și-o dorea de o vară întreagă, de când privise cerul cu binoclul bunicului.
− Cât costă atlasul acesta și cât costă cartea cu povești despre animale? întrebă el.
− Atlasul costă 40 de lei, iar cartea cu povești, 36, răspunse domnul Vasile. Atlasul a mai rămas într-un singur exemplar.
Matei strânse plicul în mână. Cei 40 de lei ar fi ajuns exact pentru atlas. Și-ar fi putut spune că și clasa se va uita în el, la orele de științe. Dar își aminti de mâinile ridicate la vot și de cartea ruptă, ținută cu elastic. Răsfoi atlasul mult timp, apoi îl puse la loc, cu grijă, pe stivă.
− Vă rog, o iau pe aceasta, spuse el, arătând spre cartea cu povești.
− Ești sigur? întrebă domnul Vasile. Se vedea că ți-a plăcut atlasul.
− Sunt sigur. Banii sunt ai clasei, iar clasa a votat altă carte, răspunse Matei.
Domnul Vasile zâmbi, înveli cartea în hârtie maro și îi dădu restul de 4 lei, împreună cu bonul.
Înapoi la școală, Matei i-a dat doamnei Corina cartea, bonul și cei 4 lei.
− Te-am văzut cu atlasul în mână, spuse Ilinca. De ce nu l-ai luat?
− Pentru că nu asta hotărâserăm împreună, răspunse Matei.
Radu rămase tăcut o clipă. Apoi spuse:
− Credeam că ești doar prea sever. Acum văd că ai grijă de lucrurile noastre.
− Un lucru încredințat trebuie păstrat cu cinste, spuse doamna Corina, privindu-l cu mândrie pe Matei.
A doua zi, clasa a hotărât, prin vot, să strângă bani pentru atlas. Ilinca a adus de acasă un borcan de sticlă curat. Matei a scris pe el, cu litere mari, „Borcanul cu stele” și l-a așezat pe raftul verde, lângă cartea nouă. Prima monedă a pus-o Radu.
Matei a înțeles atunci un lucru simplu: când îți ții cuvântul și ai grijă de ceea ce aparține tuturor, ceilalți vor să te ajute să-ți împlinești și visul tău.