— Ați învățat finlandeza la treizeci de ani, deși nu aveați nicio legătură cu Finlanda. De ce tocmai această limbă?
— Din încăpățânare, aș zice. Lucram într-o bibliotecă și am găsit, uitată pe un raft, o carte de povești finlandeze, cu ilustrații superbe. Nu înțelegeam niciun cuvânt, dar nu mă puteam despărți de ea. Mi-am spus că, dacă alții au putut s-o citească, pot și eu. N-aveam nicio idee cât de greu avea să fie.
— A fost foarte greu?
— Primul an a fost o umilință continuă. Finlandeza are o mulțime de cazuri gramaticale, iar cuvintele se lungesc de nu mai știi unde încep și unde se termină. Notam în caiet zeci de terminații și a doua zi le uitam. Am fost de multe ori pe punctul de a renunța. Ce m-a ținut a fost un obicei mărunt: în fiecare seară traduceam o singură propoziție din cartea aceea. Una singură, oricât de obosită eram.
— O propoziție pe seară nu pare mult.
— Nu pare. Dar în trei ani înseamnă peste o mie. Și mai e ceva: propozițiile acelea erau ale mele. Nu le învățam pentru un examen, ci pentru că voiam să aflu ce se întâmplă cu vulpea și cu ursul din poveste. Cred că aici e secretul: o limbă se învață greu din obligație și mult mai ușor din curiozitate.
— Mulți tineri spun astăzi că nu mai au nevoie să învețe limbi străine, fiindcă există aplicații de traducere automată.
— Îi înțeleg. Aplicațiile sunt utile, le folosesc și eu ca să găsesc repede un cuvânt. Dar o aplicație îți traduce cuvintele, nu și oamenii. Când am ajuns prima dată la Helsinki și am putut să glumesc cu vânzătoarea de la piață în limba ei, am văzut cum i se schimbă privirea. Nu mai eram o turistă, eram cineva care se străduise s-o înțeleagă. Asta nu se poate lăsa în seama unui telefon.
— Ce v-a dat limba finlandeză, în afară de o meserie?
— Răbdare, în primul rând. Și o anumită modestie. Când înveți o limbă nouă, redevii pentru o vreme copil: greșești, te bâlbâi, uneori râd alții de tine. E o experiență sănătoasă pentru un adult care crede că le știe pe toate. Apoi, fiecare limbă îți deschide o altă fereastră spre lume. Am descoperit expresii pentru stări pe care le trăiam de mult, dar pe care nu știam să le numesc.
— Ce le-ați spune celor care încep acum să învețe o limbă străină?
— Să nu se grăbească și să nu se rușineze. Să-și aleagă o carte, un cântec sau un film pe care îl iubesc și să înainteze cu câte un pas mic în fiecare zi. Greșelile nu sunt dovada că nu poți, ci dovada că ai început.
(Interviu cu traducătoarea Irina Matei)
echipa FișaEdu, O propoziție pe seară
text original, scris pentru această simulare
